Motto:
„Aşa trebuia sa pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.” (Luca 24:46-47).
Premise:
Aşa cum se ştie, învierea unei persoane presupune redobândirea vieţii!
Însă pentru a opera efectele învierii trebuie ca, în prealabil, acea persoană să fi murit.
O întrebare legitima a zilelor noastre, a momentului acestei Sărbători, este aceasta: Cum s-a produs deci învierea Domnului Isus şi ce semnificaţie are aceasta pentru mine?
Înainte de a încerca să furnizăm un răspuns sunt necesare prezentarea anumitor perspective ale evenimentului Învierii Domnului.
Din punct de vedere strict juridic:
Isus a fost condamnat la moarte in urma unui proces penal derulat după legea în vigoare la acea epoca;
Infracţiunea pentru care a fost condamnat era una de drept comun, respectiv crima de lezmajestate (prin reţinerea uzurpării calităţii de împărat si a negării poziţiei împăratului în exerciţiu); date fiind aceste circumstanţe, se poate spune ca aceasta nu a avut nimic spectaculos, eroic;
Moartea a survenit ca urmare a executării unei pedepse penale prin crucificare ( astăzi calificat ca fiind un procedeu înfricoşător, extrem de brutal, dar obişnuit la acea vreme);
Isus a murit în urma unui proces penal în care s-a săvârşit o eroare de judecată teribilă, grosieră, constatată şi condamnată vehement de-a lungul vremii.
Din punct de vedere spiritual:
Astăzi, după cca. 2000 de ani, ni se pare firesc sa considerăm răstignirea şi moartea lui Isus o jertfă, însă evreii din acea vreme, cei care au fost martorii oculari sau indirecţi a acestui eveniment, nu aveau cum sa vadă răstignirea ca pe o jertfă, căci aceasta nu avea niciuna din caracteristicile, specificul, unei jertfe din acea vreme: pe Golgota nu era altar, nu exista preot anume învestit care să oficieze acest ritual şi deşi vorbim despre o jertfa ea s-a produs în afara Templului, chiar în afara zidurilor cetăţii;
Totuşi, la scurta vreme, Apostolul Pavel evidenţiază această caracteristică deoarece îl numeşte pe Cristos mielul nostru de Paşte care a fost jertfit (1 Cor. 5:7);
De fapt, această jertfă a fost anticipată la Cina de pe urmă (1 Cor. 11:23-25): El si-a dat trupul ca sa-i fie frânt si sângele sa fie vărsat, ca pe un altar.
Isus a anunţat scopul întrupării şi venirii în lumea umană; El a fost dat ca expresie a dragostei nemărginite a Lui Dumnezeu (Ioan 3:16);
Aici nu este neapărat vorba despre cat de mult a suferit Isus ci despre cât de mult a iubit şi ne iubeşte, practic iubirea Sa a transformat sacrificiul şi suferinţa în jertfă, dăruindu-se pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfa lui Dumnezeu, de bun miros (Efes. 5:2);
O jertfa însă este cerută si din partea noastră prin cuvintele Apostolului Pavel care dă îndemn să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, parte a unei slujbe duhovniceşti (Rom. 12:1);
Cine a murit ?
A murit Isus prin voia lui Dumnezeu, ca jertfă de ispăşire universală a păcatului.
Nu a murit Dumnezeu. El este veşnic, din veşnicie în veşnicie Dumnezeu.
Cine a înviat ?
Isus a înviat după moarte şi este viu in veci vecilor, este acelaşi ieri, azi si in viitor, din veşnicie în veşnicie (Evr.13:8).
Raţiunea morţii lui Isus:
Salvarea păcătoşilor, răscumpărarea acestora prin jertfa Sa suprema: „ El s-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru si Tatăl.” (Galateni 1:4);
El a înviat ca prin Harul său cel care se întoarce de pe drumul pierzaniei, cel pocăit, să poată fi graţiat, iertat, răscumpărat şi făcut membru vrednic al împărăţiei Sale veşnice;
Isus a înviat nu in trup uman, ci in trup proslăvit, duhovnicesc;
Isus a înviat in urma unui proces supranatural, miraculos, învierea sa este o minune, cea mai mare minune a creştinătăţii;
De fapt s-au împlinit profeţiile, proroociile Vechiului Testament, ceea ce demonstrează realitatea actului învierii: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi, S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea s-a arăta la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.”(1 Cor. 15:3-7);
Ce sărbătorim in Duminica Paştilor si, de altfel, în fiecare Duminică ?
Sărbătorim Ziua Domnului, ziua Învierii, deci nu sabatul sau vreo alta sărbătoare;
De aceea, ziua de odihna, sabatul, poate fi si o alta zi.
De ce este importantă învierea Domnului pentru noi ?
Învierea Domnului Isus reprezintă proba existenţei lui Dumnezeu, proba ca planul sau este credibil si real, proba ca El este viu în veşnicie, proba atotputerniciei Sale;
Nădejdea învierii noastre, perspectiva ca existenţa noastră nu este zadarnică;
Nădejdea ca vom trăi veşnic alături de Domnul nostru si răscumpăraţii Săi;
Nădejdea ca va veni odată plin de slavă pentru a ne duce în Împărăţia sa;
Nădejdea ca El nu ne-a părăsit definitiv, ci s-a ridicat la cer pentru a ne pregăti un loc ca acolo unde este El sa fim si noi;
Învierea Domnului dă sens vieţii noastre, dă speranţă într-o lume copleşită de lipsa de sens a existentei vieţii omului;
Este triumful Cuvântului întrupat, al Adevărului absolut.
Este învierea Domnului o certitudine in viata noastră?
Daca da, sa aşteptăm cu nădejde cea de a doua venire a sa în trup proslăvit şi cu mare Slavă pentru a se îndeplini ultima sa profeţie exprimată magistral în cuvintele Scripturii din Apocalipsa 22:20-21:” Cel ce adevereşte aceste lucruri zice:
Da , Eu vin curând.
Vino Doamne Isuse !
Amin ! „
Harul Domnului nostru Isus Cristos cel înviat sa rămână cu noi cu toţi!
Cristos a înviat !
Liviu Ungur, Aprilie 2018