In zilele noastre aurul este un simbol al valorii, un minereu rar. De cateva secole, multe societăţi ale lumii, inclusiv cele ale ţărilor din vest au considerat că acest aur este o investiţie sigură. Este estimat că greutatea totală a aurului de pe Terra este de o sută cinci zeci de mii de tone. Poate ne intrebăm cam cât ar fi asta ? Imaginaţi-vă un cub cu latura de 20 de metri, în el ar incăpea tot acest aur. Atâta aur, probabil majoritatea se află in seifurile marilor bănci, închis. Întrebarea este cui aparţine acest aur? Cine este adevăratul proprietar?
Dumnezeu deţine tot
![partea[1]](http://unuunu-povesteam.rhcloud.com/wp-content/uploads/2010/04/partea1.jpg)
Citim in 1 Cronici 29:11-12: ” Ale Tale sunt, Doamne, măreţia, puterea, gloria, biruinţa şi maiestatea, atât în ceruri, cât şi pe pământ! A Ta, Doamne, este stăpânirea şi Tu Te înalţi ca suveran peste toate! Tu stăpâneşti peste toate. “ (ntr). Psalmul 24:1, Deuteronom 20:14, si chiar Pavel in 1 Corinteni 20:26 atesta acelaşi lucru “Al Domnului este Pământul cu tot ce este pe el “. Levitic 25:23 si Psalmul 50:10-12 ne enumera doar câteva lucruri pe care Dumnezeu le deţine: “ pământul, vieţuitoarele pădurii, vitele de pe dealuri”, iar Pavel scrie in 1 Corinteni 6:20 “Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dumnezeu în trupul (şi în duhul) vostru (care sunt ale lui Dumnezeu)”. Aflăm din Hagai 2:8 cine este adevăratul proprietar chiar si al aurului, Domnul. In vremea lui Tutankamon era o credinţă conform căreia aveai posibilitatea ca la moarte să “ duci cu tine” posesiunile de pe pământ, dar Dumnezeu prin 1 Timotei 6:7 are un cuvânt de spus in acest context “noi n-am adus nimic în lume, astfel că nu putem lua nimic din ea. “. Prin Pavel, Dumnezeu ne asigură că socotelile se vor incheia aici, nu vom putea “transfera” nimic.
Lumea intreabă: “Ce posesiuni are persoana respectivă?”. Dumnezeu intrebă: “Cum foloseşte acea persoană ceea ce i-a fost dat?”. Modul în care iţi administrezi banii denota viziunea ta despre Dumnezeu. Loialitatea noastră faţă de Hristos va fi judecată prin prisma timpului, talentelor şi resurselor materiale pe care le-am avut la dispoziţie.
Erwin W. Lutzer, pastor, biserica Moody
Recunoscând că Dumnezeu este proprietarul
A învăţa sa recunoaştem faptul ca nu noi suntem proprietari, ci Dumnezeu – necesită o transformare a modului nostru de gândire – şi asta necesită timp pentru ca descoperirea adevărurilor din Cuvântul Lui să trimită impulsuri “spirituale” de la mintea noastră la inima noastră.
Dumnezeu este “furnizorul” nostru
Aşa cum afirmă şi Matei in evanghelia sa, Dumnezeu chiar promite să se ingrijească de nevoile noastre: “Căutaţi mai întâi Împărăţia (lui Dumnezeu) şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (6:33). Dar, în ce măsură se va ingriji El de nevoile noastre? Un mod prin care noi putem să-L întelegem mai bine pe Dumnezeu este prin analiza numelor care i-au fost date, pentru că ştim ca un altfel de nume revelează o anumită caracteristică a lui. În Geneza 22, Avram ne dezvăluie un nume al Domnului: Iehovah Iire, care poate fi tradus ca “Domnul care poartă de grijă”. Dumnezeul nostru este unul care vede nevoia noastră înainte să se ivească, si poartă de grijă. Îl cunoşti ca un asemenea Dumnezeu?
Partea noastră
Recunoscând că suntem administratori pentru Domnul inseamnă că noi trebuie doar sa administrăm ceea ce El deţine. Dumnezeu ne-a dat această responsabilitate, de administrator“L-ai pus să domnească peste lucrările mâinilor Tale; i-ai pus totul sub picioare .”(Psalm 8:6).Suntem chemaţi să fim administratori credincioşi cu tot ceea ce ni s-a dat, aşa cum este ilustrat şi în Pilda Talanţilor (Matei 25:14-15). Dumnezeu ne cere să fim credincioşi pe deplin cu banii noştri, averea și posesiunile noastre.
“A Lui, Care poate să facă mult mai mult decât cerem sau gândim, potrivit cu puterea care lucrează în noi”
Efeseni 3:20
A fi credincios
Noi suntem chemaţi (şi vom fi traşi la răspundere) pentru administrarea a 100% din venitul nostru, nu doar 10%. Ne-am ingăduit noi înşine să invăţăm cum să administrăm cei 90% din perspectiva societăţii, a lumii, nu din perspectiva lui Dumnezeu. În Pilda administratorului nedrept (Luca 16:1-2) citim: “Un om bogat avea un administrator care a fost acuzat că-i risipeşte averea. El l-a chemat şi i-a zis: Ce înseamnă lucrul acesta pe care-l aud despre tine? Dă socoteală de administraţia ta, pentru că nu mai poţi fi administrator!”. Aceste pasaj ne dezvăluie două principii: primul- atunci când ne risipim sau administrăm prost posesiunile există riscul ca acest lucru să devină cunoscut despre noi, si astfel să devenim o mărturie rea, iar al doilea principiu se referă la faptul că Dumnezeu ar putea să ne “concedieze” din funcţia de administrator dacă risipim ceea ce El ne-a dat. Arătând credincioşie în lucrurile mici îi arătăm defapt Domnului ca suntem vrednici de încredere şi cu lucruri mai mari. Lucrurile mici sunt lucruri mici, dar credincioşia in lucrurile mici este un lucru mare.
“Cartea aceasta a Legii să nu să se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi şi noapte, veghind, astfel încât să poţi împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi oriunde vei merge şi vei prospera!”
Iosua 1:8
Dezvoltarea caracterului
Dumnezeu folosește banii pentru a rafina caracterul nostru. Asa cum explica David McConaughy în cartea sa “Money, the Acid Test”: “Banul, probabil cel mai obisnuit dintre lucrurile trecătoare, are implicaţii poate dintre cele mai neobişnuite și de natură veşnică. Chiar dacă uneori interacţionăm cu el aproape incoştient, banul ne modelează prin diversele procese: a-l obţine, a-l cheltui, a-l economisi şi chiar a-l dărui. Depinzând de modul in care îl utilizăm poate fi un blestem, sau o binecuvântare. Fie persoana care îl administrează devine stăpânul banului, fie banul devine stăpânul persoanei. Dumnezeu foloseşte acest “ban” pentru a ne testa, dar şi ca un instrument de şlefuire, spre a deveni asemeni lui.”
Sursa: Biblical Financial Reflections on Money, Wealth and Possesions, Mark Lloydbottom