Gânduri la Nașterea Domnului

            Liviu Ungur, decembrie 2019

             „În ţinutul acela, erau niște păstori care stăteau afară, în câmp, și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată că un înger al Domnului s-a înfăţișat înaintea lor, și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2:8-11)

            Iată deci, Întruparea Domnului Isus vestită păstorilor din câmpie, sub această comunicare a veștii bune.

            Prin miracolul întrupării de fapt se deschide procedura de a cunoaște vestea bună a Evangheliei, adica vestea salvării, vestea mântuirii. Esența Evangheliei cuprinde această veste bună despre ceea ce Isus Hristos a fost chemat să facă pentru împăcarea păcătoșilor cu Dumnezeu.

            Aceasta de fapt vestesc îngerii păstorilor. Practic este setul de instructiuni prin care omul pacatos si ticalos in substanta lui poate capata indurare si practic gratiere pentru faptele sale rele si i se da favoarea de a fi in prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Pe om nu-l va costa nimic insa pe Dumnezeu il va costa insasi viata Fiului sau intrupat in ieslea Betleemului.

            Evanghelia este tratatul de restaurare a omenirii, a celui care se intoarce cu credinta si pocainta catre Dumnezeu. Este setul de norme prin care acesta este salvat si dat apoi ca vrednic membru al Imparatiei lui Dumnezeu. In Cartea Romani 1:3-5 apostolul Pavel descrie practic originea Evangheliei, ce contine, la cine se referă si care este scopul ei. Astfel, originea ei este de la Dumnezeu, ea priveste pe Fiul lui Dumnezeu- Isus Hristos, scopul urmărit este cel de chemare la ascultare si la mantuire. Mai apoi sa privim in Romani 1:16-17 unde apostolul Pavel descrie in mod plastic spiritual Evanghelia. Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, deoarece in ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credintă si care duce la credintă.

            Crezand Evanghelia că este cea mai bună premisă a nasterii din nou, credem la fel ca Ea este singurul temei pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu. Esenta Evangheliei priveste trei momente esentiale ale Domnului Isus: nasterea din fecioara, moartea cumplita si invierea glorioasa a lui Isus Hristos. Evanghelia este insasi esenta inchinarii.

            Întruparea este primul semn exterior, veritabil, plauzibil al declansarii procesului manturirii cu toate avantajele si concecintele ce decurg de aici.

            Întruparea este evenimentul epocal, astral, esential al vietii noastre. Dumnezeu ia chip de om prin Isus Hristos si astfel probeaza fara nicio putere de tagada dragostea Lui.

            Întruparea, venirea Domnului Isus in lumea noastra, a fost proba elocventa a manifestarii dragostei de Dumnezeu, al pretuirii omului, al nevoii de om, al lipsei hotararii de a ne abandona in bratele celui rau, pentru a fortifica relatia cu El dar si cu noi ceilalti care suntem frati in Domnul, facem parte din familia Lui binecuvantata.

            Întruparea este ocazia oferita de a relua legatura rupta cu Dumnezeu, de a stabili o relatie personala cu El, care va defini pe vecie modul nostru de a fi.

            Întruparea este evenimentul care da sens si scop existentei noastre. Aceasta este de fapt oferta lui Dumnezeu pentru cei care sunt chemati in Imprataia Sa vesnica.

            Vestea buna a intruparii sa fie pentru noi chezasia unui nou inceput al vietii noastre.

            In acest context, Întruparea Domnului este doar relatarea unui fapt istoric, ce s-a derulat in urma cu mai bine de 2000 de ani sau acest fapt, desi istoric, ma priveste si pe mine, traitorul timpurilor prezente, adica cel din al treilea mileniu crestin ?

            Întruparea a marcat ruperea istoriei lumii, caci de la intrupare socotim alta numaratoare a anilor scursi, deci macar din această privinta ma priveste si pe mine. Dincolo insa de asta, Întruparea ma priveste si pe mine pentru ca toate generatiile crestine din aceste trei milenii s-au bucurat de roadele mântuirii, evanghelia Mantuitorului producand astfel efecte pentru toti acestia deopotriva.

            Nasterea lui Hristos a fost pentru slava lui Dumnezeu.( Luca 2:14)

Asa cum spune Apostolul Pavel:

Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” (Galateni 4:4-5)

            Asadar, Hristos a venit in lume sa ne reorienteze calea, sa ne schimbe prioritatile si destinatia, să ne schimbe fundamental convingerile initiale, dobandite din fire, si apoi in prezenta Sa , in El si prin El, sa  avem salvare, sa dobandim mantuire si astfel infiati, copii adoptati de Dumnezeu, vom petrece astfel vesnicia impreuna cu El, Tatal Ceresc, in marea familie a Cerului. Suntem in fata unui act de profunda smerenie a lui Dumnezeu, cand toata divinitatea Lui se rezumă, se concentreză intr-o fiinta umana, intr-un copilas, care urmeaza procesual biologic al venirii in lumea noastra prin nasterea umana. Numai ca acesta nu este un simplu copil ci este insusi Fiul lui Dumnezeu, caci prin viata Lui suntem mantuiti.(Romani 5:10)

            Ce facem noi astazi in fata unei astfel de vesti, in fata unui astfel de eveniment ? Asistam impasibili cum Craciunul devine o sarbatoare atee, fara prezenta in centru a Domnului Isus si a mesajului central al acestei Sarbatori? Evident ca nu. Atunci, haideti cu totii sa ne unim in rugaciune !

            Sa cerem Domnului sa ne dea putere sa vestim Cuvantul Evangheliei, vestea bună a Nasterii Mantuitorului cu toata indrazneala si să primească cu placere Domnul cerea noastra.

            Amin !

Gânduri la Învierea Domnului Isus

Motto:

Aşa trebuia sa pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. (Luca 24:46-47).

 

Premise:

Aşa cum se ştie, învierea unei persoane presupune redobândirea vieţii!

Însă pentru a opera efectele învierii trebuie ca, în prealabil, acea persoană să fi murit.

 

O întrebare legitima a zilelor noastre, a momentului acestei Sărbători, este aceasta: Cum s-a produs deci învierea Domnului Isus şi ce semnificaţie are aceasta pentru mine?

 

Înainte de a încerca să furnizăm un răspuns sunt necesare prezentarea anumitor perspective ale evenimentului Învierii Domnului.

 

Din punct de vedere strict juridic:

Isus a fost condamnat la moarte in urma unui proces penal derulat după legea în vigoare la acea epoca;

Infracţiunea pentru care a fost condamnat era una de drept comun, respectiv crima de lezmajestate (prin reţinerea uzurpării calităţii de împărat si a negării poziţiei împăratului în exerciţiu); date fiind aceste circumstanţe, se poate spune ca aceasta nu a avut nimic spectaculos, eroic;

Moartea a survenit ca urmare a executării unei pedepse penale prin crucificare ( astăzi calificat ca fiind un procedeu înfricoşător, extrem de brutal, dar obişnuit la acea vreme);

Isus a murit în urma unui proces penal în care s-a săvârşit o eroare de judecată teribilă, grosieră, constatată şi condamnată vehement de-a lungul vremii.

 

Din punct de vedere spiritual:

Astăzi, după cca. 2000 de ani,  ni se pare firesc sa considerăm răstignirea şi moartea lui Isus o jertfă, însă evreii din acea vreme, cei care au fost martorii oculari sau indirecţi a acestui eveniment, nu aveau cum sa vadă răstignirea ca pe o jertfă, căci aceasta nu avea niciuna din caracteristicile, specificul, unei jertfe din acea vreme:  pe Golgota nu era altar, nu exista preot anume învestit care să oficieze acest ritual şi deşi vorbim despre o jertfa ea s-a produs în afara Templului, chiar în afara zidurilor cetăţii;

Totuşi, la scurta vreme, Apostolul Pavel evidenţiază această caracteristică deoarece îl numeşte pe Cristos mielul nostru de Paşte care a fost jertfit (1 Cor. 5:7);

De fapt, această jertfă a fost anticipată la Cina de pe urmă (1 Cor. 11:23-25): El si-a dat trupul ca sa-i fie frânt si sângele sa fie vărsat, ca pe un altar.

Isus a anunţat scopul întrupării şi venirii în lumea umană; El a fost dat ca expresie a dragostei nemărginite a Lui Dumnezeu (Ioan 3:16);

Aici nu este neapărat vorba despre cat de mult a suferit Isus ci despre cât de mult a iubit şi ne iubeşte, practic iubirea Sa a transformat sacrificiul şi suferinţa în jertfă, dăruindu-se pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfa lui Dumnezeu, de bun miros (Efes. 5:2);

O jertfa însă este cerută si din partea noastră  prin cuvintele Apostolului Pavel care dă îndemn să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, parte a unei slujbe duhovniceşti (Rom. 12:1);

 

Cine a murit ?

A murit Isus prin voia lui Dumnezeu, ca jertfă de ispăşire universală a păcatului.

Nu a murit Dumnezeu. El este veşnic, din veşnicie în veşnicie Dumnezeu.

 

Cine a înviat ?

Isus a înviat după moarte şi este viu in veci vecilor, este acelaşi ieri, azi si in viitor, din veşnicie în veşnicie (Evr.13:8).

 

Raţiunea morţii lui Isus:

Salvarea păcătoşilor, răscumpărarea acestora prin jertfa Sa suprema: „ El s-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru si Tatăl.” (Galateni 1:4);

El a înviat ca prin Harul său cel care se întoarce de pe drumul pierzaniei, cel pocăit, să poată fi graţiat, iertat, răscumpărat şi făcut membru vrednic al împărăţiei Sale veşnice;

Isus a înviat nu in trup uman, ci in trup proslăvit, duhovnicesc;

Isus a înviat in urma unui proces supranatural, miraculos, învierea sa este o minune, cea mai mare minune a creştinătăţii;

De fapt s-au împlinit profeţiile, proroociile Vechiului Testament, ceea ce demonstrează realitatea actului învierii: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi, S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea s-a arăta la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.”(1 Cor. 15:3-7);

 

Ce sărbătorim in Duminica Paştilor si, de altfel, în fiecare Duminică ?

Sărbătorim Ziua Domnului, ziua Învierii, deci nu sabatul sau vreo alta sărbătoare;

De aceea, ziua de odihna, sabatul, poate fi si o alta zi.

 

De ce este importantă învierea Domnului pentru noi ?

Învierea Domnului Isus reprezintă proba existenţei lui Dumnezeu, proba ca planul sau este credibil si real, proba ca El este viu în veşnicie, proba atotputerniciei Sale;

Nădejdea învierii noastre, perspectiva ca existenţa noastră nu este zadarnică;

Nădejdea ca vom trăi veşnic alături de Domnul nostru si răscumpăraţii Săi;

Nădejdea ca va veni odată plin de slavă pentru a ne duce în Împărăţia sa;

Nădejdea ca El nu ne-a părăsit definitiv, ci s-a ridicat la cer pentru a ne pregăti un loc ca acolo unde este El sa fim si noi;

Învierea Domnului dă sens vieţii noastre, dă speranţă într-o lume copleşită de lipsa de sens a existentei vieţii omului;

Este triumful Cuvântului întrupat, al Adevărului absolut.

 

Este învierea Domnului o certitudine in viata noastră?

Daca da, sa aşteptăm cu nădejde cea de a doua venire a sa în trup proslăvit şi cu mare Slavă pentru a se îndeplini ultima sa profeţie exprimată magistral în cuvintele Scripturii din Apocalipsa 22:20-21:” Cel ce adevereşte aceste lucruri zice:

                   Da , Eu vin curând.

                   Vino Doamne Isuse !

                   Amin !

 

Harul Domnului nostru Isus Cristos cel înviat sa rămână cu noi cu toţi!

 

Cristos a înviat !

 

Liviu Ungur, Aprilie 2018

La cumpăna dintre ani

De cele mai multe ori atunci când, în mod convenţional, trece o anumită perioadă de timp simţim nevoia să facem un bilanţ al evenimentelor trecute şi implicit să alcătuim o prognoză pentru intervalul de timp viitor.

Astfel se întâmplă şi în preajma sfârşitului unui an calendaristic, când introspectiv simţim imboldul de a face o examinare proprie a evenimentelor ce s-au succedat în viaţa noastră în anul ce tocmai se sfârşeşte dar şi să facem planuri pentru viitorul imediat.

O observaţie sub forma de exclamaţie simplă ar putea fi , bunăoară: a mai trecut un an ! Cum ?, când ? , ne vom întreba imediat, de ce ? , pentru că ni se pare că într-o lună s-a scurs tot anul !

Aşadar, ce se poate spune la acest ceas simbolic ? 2017 a fost un an dificil, greu, plin de obstacole dar a fost şi un an cu sens profund spiritual când, personal, am decis împreună cu membri familiei să facem parte din Împărăţia veşnică a Domnului. Am fost binecuvântaţi, am fost mai aproape de Dumnezeu. Acesta este cred cel mai semnificativ eveniment din anul ce tocmai se încheie.

De altfel, gândul veşniciei, ar trebui să ne anime în fiecare zi pe parcursul unui an. Căci aşa cum sublim spune Domnul Isus Hristos în rugăciunea sa de mare preot: viaţa veşnică este să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu (Ioan 17:3).

Aşa fiind, şi perspectiva imediată trebuie să fie dominată, cred, de dorinţa de a păşi în veşnicie. Prin urmare, faptele, acţiunile , comportamentul ar trebui să fie influenţate de această nobilă preocupare.

Dilema sau dezideratul vietii vesnice ii preocupa si pe cei ce nu cunosc planul minunat al lui Dumnezeu de salvare in vesnicie a celor ce cred in El.

Intr-un context anume, Domnul Isus a spus de o maniera categorica:

Căci oricine va cauta sa-și scape viața o va pierde și oricine o va pierde o va găsi.

Azi in lume se fac cercetări asidue pentru a depista maniera de vindecare a bolilor terminale din dorința de se câștiga o iluzie a traiului veșnic pe acest pământ adică o iluzorie viața veșnica pământeană. De altfel dintr-un alt unghi de vedere, adesea  ne complacem in găsirea fericirii prIn medicamente, confort și lux.

Și ce ar folosi unui om sa câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul?

Evident ca lumea materială pământeană in sine este o iluzie și acesteia ii cad prada tot mai mulți.

Dumnezeu însă are o soluție salvatoare . Prin Domnul Isus ne asigura veșnicia nu in locurile vulnerabile ale pământului ci in locurile serafice, ceresti, nepieritoare odată cu întrebuințarea. Oare intelegem pe deplin aceasta oferta ?

Practic, creşterea în cunoaştere este o cale dezirabilă pentru cel ce crede Cuvântul sfânt.

Dacă privim succint la Epistola lui Iacov pe care tocmai am parcurs-o în mod sistematic în săptămânile precedente, vom găsi repere importante atât pentru examenul trecutului cât şi orientări de perspectivă imediată.

Astfel faptul că vin încercări în viaţa curentă, nu trebuie privit ca un eveniment catastrofal sau dramatic, dimpotrivă trebuie să regăsim resorturi pentru găsirea şi exprimarea unei bucurii spirituale în momentele de suferinţă ce conduc, până la urmă, la răbdare care desăvârşeşte lucrarea de zidire spirituală. Aparent paradoxal, dar versetele care ilustrează această stare sunt grăitoare: Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşită lucrarea, pentru ca şi voi să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. (Iacov, 1:2-3).

Se observă că dacă în trecut au fost suferinţe, fizice sau, mai ales, spirituale, reţeta este reconversiunea acestor stări în binecuvântare. Dar acesta nu este un proces miraculos ci unul ce trebuie conştientizat. Cel încercat ştie, sau ar trebui să ştie, că încercarea credinţei lucrează răbdare şi că aceasta este destinată pentru desăvârşirea completă a celui încercat. În acest context este şi îndemnul: Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. ( Iacov 5:8)

Astfel, trecutul nu mai devine o povară pentru suflet, nu mai poate fi privit ca o piatră de poticnire pentru existenţa curentă ci constituie, aşa cum am spus mai anterior, un bun prilej pentru schimbarea perspectivei.

Şi perspectiva imediată este una fastă dacă privim la aceeaşi epistolă: Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte se aseamănă cu valul mării, turbat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. (Iacov, 1:5-8).

Ce poate fi mai frumos ca după examinarea faptelor şi realizarea sumară a bilanţului să cerem ca pentru viitor să primim înţelepciune pe care, dacă o cerem cu credinţă, Dumnezeu este gata să ne-o dea cu mână largă, însă condiţionat de inexistenţa îndoielii.

Căci …înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de neînduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică . (Iacov 3:17).

De altfel, această stare de permanentă preocupare şi nelinişte, de profundă îndoială, nu este deloc productivă, şi apostolul subliniază cu prisosinţă acest lucru: … cine se îndoieşte se aseamănă cu valul mării, turbat şi împins de vânt încoace şi încolo.

Mai mult, în contextul viitorului imediat putem avea în vedere şi îndemnul dat de apostol cu privire la conduita de urmat. Exemplificativ mi se par esenţiale următoarele:

… lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. (Iacov 1:21-22).

Tot astfel, să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. (Iacov 1:27).

Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugati-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi, căci mare putere are rugăciunea celui neprihănit. (Iacov 5:16)

Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voiSmeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa. (Iacov, 4:8a, 4:10).

În acest context, mă rog ca anul ce va să vină să ne aducă pe chip o expresie care să redea pacea din interior şi hotărârea de a-l urma pe Domnul în toate căile Lui, fără şovăire.

Aşa să ne ajute Dumnezeu ! La mulţi şi binecuvântaţi ani ! Amin

 

Articol scris de Liviu Ungur

multumire

Pentru ca El, Dumnezeul Creator, Mantuitorul, Datatorul, Sustinatorul, Vindecatorul, Iertatorul, Binefacatorul… merita inchinarea si multumirea noastra, vrem sa facem ziua de 2 Noiembrie 2014 – o zi de sarbatoare in cinstea LUI !!!